Aud destul de des formularea „mintea românului de pe urmă”.
Nu-s de acord cu formularea asta pentru ca e citata in mod gresit. Proverbul intreg ar fi, din cate stiu eu: „Dă-i, Doamne, românului mintea (cea) de pe urmă!”.
Adicatelea, mintea este de pe urmă, nu românul! Românul e primul, se stie. Intotdeauna.
Vezi? De aia nu-s de acord cu citarea gresită!
Sau poate pentru ca „românul de pe urmă” este din ce in ce mai in multe domenii pleonasm?
PS. Poti gasi si alte ziceri cu care nu sunt de acord aici.
Comentarii Facebook
