In satul copilariei mele era un nene tare, tare simpatic, prieten tare bun cu tatal meu. Cand se intalneau, tati mereu il intreba ce mai face, cum o mai duce.
Nenea, om la peste 80 de ani (ca sa intelegi bine ce urmeaza!) isi plangea uneori cate un necaz, cate o problema de sanatate, dar mereu completa: „Nu stiu din ce cauza!”. „Da’ nu mai vad bine sa citesc, nu stiu din ce cauza”, „M-a durut azi un picior, nu stiu din ce cauza!”
