Pestera cu Cristale din mina Farcu, Bihor, dec. 2017

Am vizitat aceasta pestera la inceput de decembrie. Ghidul era un domn din Suedia(?), un om foarte jovial. Printre altele ne-a zis: „Nu se mai extrage bauxita. Acum nu mai exporta Romania nimic. Importa pana si sare. Si ghid importa!!!”.

Acuma… despre pestera n-as zice eu ca e cea mai specataculoasa, dar nici nu am vazut in alta parte asa ceva. Un lucru e cert: numa’ cui nu-i plac (deloc) pesterile poate zice ca nu (prea) merita vizitata.

Peştera cu Cristale din Mina Farcu a fost descoperită în anul 1987, în urma avansării frontului de lucru a Galeriei miniere Farcu. Peştera se dezvoltă pe o lungime de 251 m şi o denivelare de 16 m. În momentul descoperirii sale peştera a fost considerată o adevarată bijuterie, prin prisma bogăţiei speleotemelor, diversităţii şi formelor cristalelor existente aici. Din nefericire, după descoperire, cavitatea a fost în nenumărate rânduri deteriorată prin ruperea şi distrugerea cristalelor.

Explorările recente şi munca de restaurare şi cercetare readuc în acest moment Peştera cu Cristale din Mina Farcu în galeria celor mai frumoase peşteri din România.
Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, Primăria Comunei Roşia şi SC Ecopiro SRL au dezvoltat un proiect de introducere a peşterii într-un proiect complex ce cuprinde refacerea ecologică a acesteia şi amenajarea turistică a ansamblului peşteră-mină.
Este prima amenajare de acest tip din România şi printre puţinele din lume.

sursa: https://www.bihorinimagini.ro/de-vizitat/obiective-naturale/pestera-cu-cristale-din-mina-farcu/

Continue reading

Pestera Ursilor, nov. 2017

Am fost la Pestera Ursilor de nenumarate ori, dar am revenit de data aceasta cu mai mare drag.

Are o lungime de 1 500m, si cateva galerii impresionante unde poti admira formatiunile de stalactite şi stalagmite. Galeriile care pot fi vizitate sunt: Galeria Emil Racoviţă, Galeria Urşilor şi Galeria Oaselor. Sunt o multime de formatiuni naturale, unele din ele avand si nume inspirate din cum arata: Sfatul Batranilor, Lacul cu nuferi, Casa piticilor, racheta care a mers pe luna, Ursul care a vrut sa iasa din pestera. Cea mai mare parte a pesterii este inchisa publicului.

Continue reading

Pestera Meziad, iul. 2017

Am fost a nu stiu cata oara pe aici.

Peştera Meziad, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute obiective turistice de pe teritoriul României, a fost descrisă pentru prima dată de cunoscutul geograf austriac Adolf SCHMIDL (1863) şi a fost explorată aproape complet de către Gyula CZÁRÁN la începutul secolului XX.

Fauna cavernicolă (lilieci, fluturi, păianjeni, crustacee, gândaci) adăpostită aici şi care conferă unicitate peşterii a fost studiată pentru prima dată de BOKOR (1921), JEANNEL şi RACOVITZA (1929).

De atunci, peştera a fost şi este studiată de oameni de ştiinţă din domenii diverse, a fost şi este explorată de speologi şi vizitată de cei care ajung pe meleagurile bihorene, în comuna Remetea.

sursa: https://www.pestera-meziad.ro/ro/pestera-meziad/scurt-istoric

Continue reading

Scărişoara, septembrie 2012

Am vizitat pestera Poarta lui Ionele si Gheţarul de la Scărişoara. Scarisoara este in judetul Alba, langa Gârda. Pozele sunt, in ordine de la: Poarta lui Ionele, de pe drumul dintre pestera si ghetar si de la Ghetarul Scarisoara.

In ghetar, dupa cum ii spune se numele, exista gheata. Normal. De la 1 ianuarie pana la 31 decembrie, asa imi zicea un localnic.

Din nefericire, drumul este amenajat acum… se poate ajunge cu masina pana la 10 minute de ghetar. Noi am ales sa lasam masinile mai departe si sa facem o portiune si pe jos. Recomand.

Continue reading