M-am dus la ei inarmat cu CD-uri si DVD-uri mandru stralucitoare, cu michiduta pentru a putea legatura cu sirbul (sau cu nenea google) in caz de necaz. Am revenit dupa casti pentru a verifica daca stie si canta măgăoaia.
Cand m-am intors de la ei mai aveam ceva: o carte „Povestea scrisului”, de Vladimir Colin, scrisa in 1966. Impartasesc cu voi coperta si prima pagina de scris. Abia astept sa descopar restul.
Despre Vladimir Colin aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Colin
Si asa mi-am dat seama iarasi (oare a cata oara?!) ca literele nu se vor simti niciodata asa confortabil pe sticla fata de cum stau intr-o carte. Si intuiesc ca in carte nu se va vorbi si despre scrisul pe tastatura… si-mi dau seama ca avem mai multe tastaturi in casa decat stilouri. Si oare este bine? Pentru ca – vezi tu? – pe calculator toti putem scrie la fel, insa cand scrii de mana transmiti ceva din tine…
Si mi-am mai dat seama ca am niste vecini extrem de simpatici!
PS. Adevarul e ca niciodata nu va mirosi un monitor ca si o carte veche!
Litere, Scris si toate de felu cesta nu-s de la romana? pai tu era unu care se joaca cu cifre – marele info-matematicean…
Da asa-i cat sa nu fi incult trebe sa-ti sti si limba…:p
Cu mirosu’ e drept; in schimb poate ar trebui sa incerci tehnolofia e-ink… :)
Alline, sper ca am spus pe acolo si ca-mi place sa cetesc. :)