Şuncuiuş

Am fost la Suncuius, undeva intre Oradea si Cluuuj.

Din cele vreo 40 de pesteri din zona Suncuiusului am vizitat-o pe cea (de)numita „Pestera Unguru Mare”.

Ne-a calauzit un ghid tanar, care stie de gluma si raspunde rabdator la intrebari.

Asa am aflat ca „Pestera Ungurul Mare” este vecina cu „Pestera Unguru Mic”. Denumirile vin de la faptul ca o pestera este mai mare, iar cealalta mai mica. Nu de la ungurii intemeietori sau descoperitori. Ceea naste o nedumerire in mintea mea… Nu era mai correct sa fie denumite: „Pestera Mare Ungurul” si „Pestera Mica Ungurul”? Dar trecem peste asta… Poate ungurii le-au dat si denumirile, nu ne impiedicam in subtilitati din astea acuma…

Pestera Ungurul Mare are acoperisul spart, de aceea picura in ea. Cand ne-a spus asta, am spus ghidului ca parca ar fi un semn ca traim in Romania.

Pestera adaposteste o colonie de lilieci, dar calauza ne-a linistit: nu toti musca, nu musca rau, si nu toti au rabie. Acuma erau ascunsi datorita faptului ca de 1 mai au fost ceva concert langa pestera, iar liliecii acestia nu sunt tarani, sunt lilieci sensibili: nu le place muzica tehno…

In pestera s-au adapostit in unele perioade si oameni. Bagau cu ei inauntru si animale domestice, care ajutau la „incalzirea centrala”, cum ar fi: vaci, capre, oi si mai cu seama ursi.

Pestera comunica in partea superioara cu o alta pestera; exista o galerie in sus care se presupune ca duce in cealalta pestera. Dar nimeni nu a reusit sa ajunga acolo, pentru ca galeria este stramta, intortocheata si intunecata. In plus, ghidul mi-a confirmat suspiciunea: este plina cu panza de paianjen.

Mai multe, la fata locului.