In satul copilariei mele era un nene tare, tare simpatic, prieten tare bun cu tatal meu. Cand se intalneau, tati mereu il intreba ce mai face, cum o mai duce.
Nenea, om la peste 80 de ani (ca sa intelegi bine ce urmeaza!) isi plangea uneori cate un necaz, cate o problema de sanatate, dar mereu completa: „Nu stiu din ce cauza!”. „Da’ nu mai vad bine sa citesc, nu stiu din ce cauza”, „M-a durut azi un picior, nu stiu din ce cauza!”
Intamplarea face ca la un moment dat un om din sat, mai „tanar” cu vreo zece ani sa fie dus la spital. Ei bine, de data asta nenea nostru a stiut cauza in dreptul aceluia: „d-apoi ce sa faci?… om batran adica…”.
Si acuma, sa nu crezi ca scapi! Te intreb: De ce este mai comod/usor sa constientizezi cauzele cand e vorba despre altii, nu despre tine? Oare de ce?
Vom mai vorbi despre asta…
PS. Ma intreb si pe mine, fii pe pace.
