Despre Cheile Rametului nu am auzit din carti. Nici macar de pe internet. Despre aceste chei mi-a spus sotia. Zicea ca fost cu un grup de prieteni mai demult si ca a fost foarte frumos. Ne-am pus in gand sa le vizitam. Si s-a potrivit a se intampla asta in lunea ‘cea libera de dupa Rusalii.
Traseul incepe lin. La inceput se merge pe marginea apei.
Din loc in loc sunt puse (imi scapa cum se numesc) un fel de bolturi de fier in stanca pe care sa calci cu picioarele si cabluri de care sa te tii cu mainile. Asta pentru a nu fi nevoit sa intri prin apa.
Am intalnit doua grupuri organizate, care de asemenea au profitat de ziua libera. In rest, am inteles ca nu e mare inghesuiala.
Inainte de acest portal este o varianta de a urca in dreapta si a continua traseul pe sus. Sau exista varianta de a continua pe jos, dar – dupa cum urma sa aflam – cu necesitatea ca pe alocuri sa mergi prin apa. As putea spune ca adevarata frumusete a traseului este rezervata celor care trec de acest portal (lucru confirmat si de sotie, care data trecuta a fost doar pana aici).
Asa se vede portalul din cealalta parte.
Si asa continua traseul – absolut fascinant!
Inca speram ca nu va fi nevoie sa intram in apa. Nu de alta, dar noi nu aveam decat bocanci la noi.
Dar de pe aici, unul cate unul renunta. La urma urmei, apa desi e uda, e calduta. O placere sa mergi prin ea.
Ne-am continuat promenada prin apa, trecand de multe ori de pe un mal pe altul, dupa cum era prielnic.
Important e ca mergem bine, marcajele ne confirma acest lucru.
Ne apropiem de capatul cheilor, stiam ca vom ajunge la satul Cheia. Candva au fost 60 de familii aici, dar acum mai sunt doar 3 familii.
Si vedem, intr-adevar prima casa parasita.
Dar si doua casute reconditionate. Aici locuieste o familie care s-a mutat din Bucuresti. Au vandut tot ce au avut, si s-au mutat aici intru cautarea linistii.
Am stat la povesti cu ei, ne-au povestit multe despre cum s-au adaptat aici. Despre cum si-au adus lucrurile din Bucuresti (nefiind acces auto), despre cum au invatat sa mulga caprele urmarind tutoriale de pe youtube, despre cum si-au cumparat cai, despre programul recomandat copiilor lor (cate pagini citesti dintr-o carte, atatea minute ai voie folosesti tableta) si altele asemenea.
Nu stiu cum e sa locuiesti permanent aici, dar privelistea pe care o ai cand te trezesti dimineata este… este asa:
Ne-am luat ziua buna de la ei, si am intors.
De data asta am ales sa urmam traseul de deasupra apei. Chiar la inceput este un urcus destul de anevoios pe grohotis. Dar apoi este relativ usor traseul, doar ca trebuie atentie sporita: daca se intampla sa cazi in apa, cazi cam de sus…
Cararea este acel firicel maro. Fain tare pe aici!
In spate privelistea este asa – absolut superba! (a se remarca din nou un firicel maro in iarba – poteca pe care am venit)
Asa ii vedem de sus pe cei pe care au ales sa se intoarca pe jos. Va urma o coborare abrupta. Unii spun ca e preferabil sa mergi la inceput pe sus, pentru ca ar fi mai usor sa urci abrupt decat sa cobori. Fiecare cu stilul lui. Trupul meu e de asa natura incat nu am gasit pana acum traseu pe care sa-mi fie mai usor sa urc decat sa cobor. : )))
Dupa ce coboram, mai avem cateva minute de mers pana la capat. La inceputul traseului este acest panou cu informatii utile.
In concluzie: Traseul de la Cheile Rametului este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am facut in Romania. Este la 99 km de Cluj, in Alba. Nu-i dificil, dar trebuie atentie sporita pe varianta de sus. Peisajele intalnite sunt extraordinare.
Recomandari: cand mergi aici ar fi bine sa ai la tine si incaltaminte pentru apa (sandale sau tenisi pentru apa; noi ne-am cumparat tenisi din Decathlon – abia asteptam sa-i testam). De asemenea, te-ar ajuta o pereche de manusi. Data viitoare, ne vom lua manusile de la bicicleta.
