Slanic Moldova – 300 de scari, iunie 2018

Intr-o duminica am ajuns pe la Slanic Moldova unde am facut un popas pentru a parcurge traseul celor 300 de scari. Este un traseu usor, nu necesita echipament special. Traseul porneste din zona izvoarelor (exista indicator), urca prin padure si coboara intr-o zona de camping. La coborare ajunge in sosea, astfel incat e nevoie sa vii cateva sute de metri pe sosea. Un domn cu care ne-am intalnit pe traseu ne-a marturisit ca el prefera sa intoarca tot pe unde a urcat, tocmai pentru a nu merge pe drum.

Cred ca denumirea ii vine de la faptul ca pe poteca din padure au fost amenajate scari astfel incat calatorului sa-i fie mai usor sa-l parcurga.

Evident, nu tot traseul are scari. Sunt si zone unde sunt doar pietre aranjate ca intr-un fel de pasaj.

Si daca nu-s pietre, sunt radacini. Foarte interesant!

Acestea sunt ultimele scari de pe traseu. De aici incolo, poteca nu mai are scari intrucat nici urcusul nu mai este asa abrupt.

Traseul este bine marcat pe tot parcursul lui. La un moment dat, poteca coteste spre dreapta si coboara in sosea.

Noi am preferat sa nu coboram in sosea. Vazusem pe harta (folosesc maps.me) ca ar exista o poteca/drum forestier inainte care ar ajunge intr-o poiana. Si ne-am bucurat ca am ales aceasta varianta. Nu era tipenie de om pe aici, iar peisajele de aici ne-au placut mult.

Daca am fi urmat traseul marcat, am fi mers doar prin padure. Dar asa, ochii ni s-au bucurat de diversitatea peisajului.

Si nu doar ochii s-au bucurat…

Tot bucurie ne-au produs si fluturasii intalniti in cale.

Dar totusi vedetele zilei au fost aceste minunatii.

La un moment dat, ma gandeam ca din cauza lor ne va prinde ploaia. :D

Statea sa ploua, iar noi avansam anevoios pe carare. Oare de ce?…

In fine, niste tunete ne-au convins sa ne luam ramas bun de la acest tinut rupt parca din povesti. Am coborat pe acest drum, care era mult mai noroios decat se vede in poza. :D

Acesta este semnul ca totusi au mai trecut oameni pe aici. Nu neaparat azi.

Dupa putina bajbaiala, am ajuns in sosea (mai sus de unde am fi coborat urmand traseul marcat) si am urmat drumul pentru a ajunge in statiune. Undeva pe marginea drumului este asa ceva ce poarta cu mandrie denumirea de Cascada de la Slanic Moldova. Nu vreau sa comentez. Notez doar ca am vazut-o si pe asta.

Intalnim din nou traseul celor 300 de scari. Cand vad aces pavaj, ma felicit din nou ca am facut mai mult decat traseul…

Si ajungem din nou la statiune, la izvorul din celalat capat al statiunii de unde pornisem.

Concluzii? Traseul celor 300 de scari este de facut o data. Nu neaparat vei dori sa mai mergi in viitorul apropiat la Slanic Moldova pentru a face acest traseu. Si daca vrei sa ramai cu ceva mai multe amintiri, nu ezita sa prelungesti traseul. Chiar daca unii iti vor fi povestit despre ursi.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.