Era o zi de iarna, la sfarsitul unei tabere de tineret. S-a mers la zapada. Am pus atunci pentru prima data schiurile in picioare, si dupa (ne)pricerea-mi de-atunci am considerat ca nu e cazul sa cumpar urcari cu teleschiul caci nu stiam nici sa ma tin pe picioare cu schiurile, ci sa exersez la baza partiei. Urcam cat puteam cu claparii in picioare si coboram cum puteam pana jos. La un moment dat o sora m-a servit cu un pahar de apa. Nu stiu de unde o fi stiut ca nu-mi place ceaiul fierbinte, dar atunci am descoperit ce bun e un pahar de apa rece chiar si iarna! Era sora Gabi.
Era un inceput de iarna. Eram in casa celei pe care incepeam s-o iubesc. Curatam un avocado. Cand am scos samburele, sora Gabi i-a spus cu admiratie Laviniei: “Uite, mami, cum a facut!”. Stiti cum am facut? La fel cum face toata lumea. Dar atunci cand cineva ti-e drag vezi ceva deosebit si in lucrurile obisnuite. De pe atunci am simtit ca ma iubeste si a devenit mama Gabi.
Dupa ani, in urma operatiei la creier pe care a avut-o, a stat la noi o perioada pentru tratament. Mi-a spus ca fac cele mai bune salate! Stiti cum le fac? La fel ca ceilalti, doar ca simtea ea ceva deosebit acolo. Pentru ca se simtea iubita. “Am fiu, nu ginere” am auzit-o de cateva ori spunand.
E iarna. Ninge ca in povesti si Cerul parca vrea sa ne aminteasca ca frigul neplacut este acompaniat de mult alb placut.
In zilele acestea, cand traim suferinta despartirii de ea, mereu si mereu imi vine in minte versetul:
“Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.” (1 Corinteni 13:7).
Cred ca inteleg sensul cuvantului “acopera” din acest text: nu inseamna a ignora adevarul sau realitatea, ci a ierta greselile celorlalti si a nu le expune inutil.
Descoperă totul
Exista insa momente in viata cand este la fel de adevarat ca dragostea descopera tot. Mama Gabi a descoperit ca are o boala cumplita. Cand isi povestea experienta, spunea despre momentul intalnirii cu domnul profesor care a operat-o: “M-am uitat in ochii dumnealui si am inteles tot-tot”.
Nu s-a temut de boala, ci a infruntat-o cu un curaj care ne-a uimit. A vrut sa stie tot, desi Lavinia incerca sa i le spuna treptat. Am vazut cat de greu este sa fii si fiica si medic in acelasi timp.
Desi incurajarile erau reciproce, Lavinia a marturisit ca mama Gabi a fost cea care o incuraja pe ea mai mult. Mama Gabi era mai cu griji pentru cei din jur, decat pentru ea.
Nu i-a fost frica nici de gandul mortii: inca de cand a aflat despre ce boala sufera a vorbit deschis despre asta, chiar planificand unele detalii despre inmormantare. Nu gasesc alta explicatie pentru asta decat ca “in dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica” (1 Ioan 4:18)
Crede totul
Credinta mamei Gabi a depasit limitele pe care mi le puteam imagina ca le poate atinge un om. Nici macar o data nu am auzit indoindu-se de dragostea lui Dumnezeu, niciodata nu am auzit-o murmurand sau deplangandu-si soarta, niciodata nu auzit-o intreband de ce i s-a intamplat asa sau de ce ei. Ci am auzit-o mereu spunand ca “El e Tatal si Creatorul nostru, El ne-a facut si El stie tot si ne iubeste”.
Speră totul
Impotriva oricaror evidente, dragostea spera. Imi amintesc zilele si noptile in care asteptam rezultatele. Cum Lavinia mereu spera. Spera ca desi e tumora, poate n-o fi cea mai rea. Apoi, ca desi e dintre cele mai rele, poate e una despre care se stie ca raspunde la vreun tratament. Apoi, ca desi nu se cunoaste la ce tratament raspune bine, spera sa se gaseasca cea mai buna forma de tratament. Dragostea “nadajduieste totul” nu pentru ca ignora datele, ci pentru ca refuza sa limiteze viitorul la ce poate masura medicina.
Pe mama Gabi am auzit-o spunand cuiva “Tu iti dai seama ca daca as atinge trei ani, ma vor chema sa ma intrebe, sa ma studieze, sa invete?…”. Spera si ea.
Suferă totul
“Acum, dar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1 Corinteni 13:13)
Atunci cand credinta se desavarseste si cand speranta ajunge la capat, ne ramane suferinta. Nu cred ca exista morti usoare. A trecut insa prin acest moment de suferinta exact asa cum si-a dorit: sa nu fie povara pentru cei din jurul ei. Ea nu mai sufera acum. Suferim noi. Cuvintele sunt de prisos, dar dragostea sufera totul.
In ultima perioada singurul verset pe care-l putea spune coerent era “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28) Ni-l spunea in fiecare zi. Dupa ce s-a ales biserica unde se va oficia programnul de inmormantare, am observat ca pe biserica fusese scris exact acest verset. Poate cineva calcula posibilitatea ca asta sa fi fost la intamplare?…
Și ce rămâne?…
La priveghi s-a vorbit despre faptul ca mama Gabi a ramas in amintirea tuturor ca un OM care mereu a ajutat, mereu a daruit, mereu s-a interesat pentru cei din jurul ei. Cineva a povestit ca in urma cu multi ani cand el s-a intors din spital a fost singura care i-a dat un borcan de sarmale. S-a remarcat cat de important este sa daruim. La care cineva a completat: “Chiar daca doar un pahar cu apa”. Iar eu mi-am spus: “Chiar si cand e iarna…”.
Am vazut si sunt convins ca pe langa dragul de medicina a sadit in inima fiicei ei dragostea de Dumnezeu, credinta in EL si dragostea de semeni. A facut pentru mama ei tot ce a putut, si chiar mai mult de atat.
Inca din perioada cand mama Gabi a fost foarte bine dupa operatie, am fost martor de cateva ori cand Lavinia i-a multumit ca datorita ei este ceea ce este. Sunt sigur ca multe astfel de momente au ramas doar intre ele doua.
Nu ramane doar aminirea. Nu raman doar faptele care o urmeaza. Mama Gabi mi-a daruit ce am mai scump pe lume. Mi-as dori ca Lavinia sa fie o astfel de mama pentru fetele noastre, si amandoua fetele nostre sa fie ca Lavinia.
