Intr-un calduros weekend de iulie, am ales sa dam canicula Cluujului pe racoarea muntelui. Asa ca ne-am adunat o mana de oameni faini si ne-am dus in lume cu corturile.
Am gasit un loc de campare langa satul Izvoarele (de langa Coltesti, Alba). Identifica tu in poza de mai jos unde sunt corturile noastre.
Aici am gasit un loc frumos de meditat. E frumos tare sa schimbi cuvinte despre Cuvantul care nu se schimba intr-un cadru natural.
Era destul de cald si aici, aproape de munte. Asa ca la amiaza, masa a fost doar pepene rosu (sau verde, ca niciodata nu am stiut cum se numeste) ce fusese tinut peste noapte in rau. Bun, buuun.
Dupa masa, am pornit intr-o mica plimbare spre munte. Am pornit spre Cheile Plaiului. Dinspre acolo au coborat niste biciclisti. Faine locuri de biciclit.
Traseul nostru paraseste insa drumul si urmam o carare abia vizibila prin iarba destul de mare.
Urcam un pic prin padure si ajungem la un loc de unde se poate vede de unde venim.
Dar cararea nostra merge inainte si in sus.
De dragul peisajului, mai aruncam cate o privire inapoi. Esti mai aproape de Cer si de cer.
Parcurgem intr-o urcare lina traseul prin padure. Desi e marcat recent, pare a nu fi prea umblat. Asa mi se pare.
Coboram apoi spre cursul paraului, in ceea ce se numesc Cheile Plaiului. Nu-s foarte spectaculoase, dar e bine prin padure caci e racoare.
Dupa ce iesim din padure, dam de aceasta vale plina cu din alea negre. In sat la noi le zicea „bibole”. Norodul era putin ingrijorat. Haideti, oameni… au ele coarne, dar nu-s iesite din iad. Si nu-s chiar asa negre.
De aici ne continuam drumul spre Poarta Zmeilor. Sa vedem ce-o fi acolo…
Lanul acesta cu urzici pana in genunchi gat ne dovedeste de ce traseul pare a nu fi prea circulat. : ))
Dupa cateva minute prin padure, ajungem la aceasta poarta prin stanca, denumita Poarta Zmeilor. N-am intalnit aici zmeii, probabil erau la umbra, in pestera de langa portal.
Nu poti trece prin Poarta Zmeilor pentru ca are bariera.
Dar exista un punct de belvedere de unde lumea se vede asa.
Sau, mai pe larg, asa.
La intoarcere, eu si sotia preferam sa coboram spre Cetatea Trascaului de la Coltesti. De dragul naturii, nu de groaza bibolelor. Nu, nu… : ))
Peisajele din drumul spre Coltesti sunt absolut minunate.
Te simti atat de mic in comparatie cu maretia peisajului si nu poti decat sa aduci multumiri Celui de dincolo de nori!
Coboram spre Coltesti prin Cheile Silosului. Un traseu preponderent prin padure, nu prea spectaculos.
Ajunsi spre Coltesti, vedem Cetatea Trascaului.
Ne multumim s-o vedem de jos. Desi ne plac cetatile, trebuie sa recunosc ca ma incanta mai mult lucrurile facute de EL decat cele facute de om.
In zare, se vede Piatra Secuiului.
Inainte de a o lua peste deal, spre satul Izvoarele unde aveam corturile, ne mai uitam o data spre cetate.
