Frate-meu posteaza pe blogul dumnealui un articol fain, zic eu, si vreo 3 poze fara numar (tot in acelasi numar le postez si eu direct de la sursa).
Preluam spre comentare cateva citate; fara a mai cere permisiunea, ca oricum nu cred ca raspunde la telefon la ora aceasta. Voi suporta consecintele.
Pentru ca ma regasesc si eu in text, căpetenie a haiducilor. :D
Prin tufișurile alea culegeam viorele. Primăvara… o dată pe an… N-am idee de unde nimeream momentul potrivit, dar ne întorceam acasă ca dintr-o expediție reușită. De obicei, mergeam cu frate-meu… noi doi.
Țin minte că o dată (cel puțin) am fost mai mulți… așa că ne-am și jucat… Mai știu eu cum? Cert e că strigam „Sesam, deschide-te!” și ne imaginam ascunzători subterane cu uși secrete. Probabil că am ajuns cu o oarecare întârziere acasă, dar probabil că raportul n-a conținut elemente supranaturale. Părinții ne-or fi felicitat pentru flori, ca de obicei. Nici nu mai știu dacă erau întregi.
Mă uitam ieri la splendoarea de vegetație. M-am întrebat dacă cineva a scurtat-o sau… ce s-a întâmplat de e un perimetru atât de restrâns. Când ne târam prin ea parcă avea alte dimensiuni. Mă tem să intru în ea din nou… mă tem că o s-o găsesc la fel de mică și-n interior. Prefer s-o știu altfel, adică așa cum e cu adevărat: un spațiu infinit pentru jocuri de-ale copilăriei.
Încă trăiesc martorii oculari. Poate ar trebui să le cerem informații suplimentare.
(sursa: https://ghitab.blogspot.ro/2013/04/plimbare-4a.html)
No, si acuma sa va spun si eu! Ca si eu eram pe acolo!
In prima poza, undeva mai in stanga pozei, era „Coliba lui Libârţ”. Asa spunea legenda. Niciodata nu am stiut cu certitudine a cui este, dar era un punct de atractie „turistica” atunci cand mergeam/veneam dupa/de la viorele. Desigur, nu am fi primit laude daca s-ar fi aflat ca patrundem pe proprietate privata.
In a doua poza se vede un alt punct de atractie: masina misterioasa, cum a denumit-o frate-meu. Misterios mi se pare putin spus. In urma cu 20 de ani, cand mergeam pe acolo, aveam unele dubii ca este lasata acolo de extraterestri.
A treia poza sunt tufisurile in care gaseam viorelele. Pe langa ce spunea frate-meu, trebuie amintite cateva lucruri: erau si călugări, mai rari, ceea ce ii facea mai pretiosi. De asemenea, te considerai favorizat daca gaseai viorea alba.
Cu privire la dimensiunea vegetatiei… sa nu uitam ca nici fratelo nu avea atunci 1.92 m. :))
Noh, cam asa ne-am trait noi copilaria. Apple-ul era măr, iar viorelele nu le culegeam pe iPhone. Si de asemenea, in loc de like-uri, primeam imbratisari reale.
