Dupa cum stiti unii dintre voi, apreciez pe cei care citesc (si cand zic asta nu ma refer la cei care citesc subtitrari de filme si/sau reviste de doi bani). Oridecate ori se iveste ocazia, incerc sa incurajez pe oameni sa citeasca (in opinia mea, cititul dezvolta gandirea).
Ca parte integranta a acestui efort, cand iau oameni in masina le mai dau cate o carticică, ceva, spunandu-le: „Uitati, pentru cand aveti chef de citit…”.
Aceasta introducere fiind facuta, va povestesc ce om am intalnit vineri. Vineri pe la ora 17:00.
Va rog sa retineti acest portret, pentru ca e important. Daca stiam ca este primul om de genul acesta din viata mea de sofer, as fi retinut mai multe detalii.
Statea la ocazii. Face semne oarecum disperate, aproape imi sare in fata masinii. Manca seminte. Bine ca nu fumeaza. Nu iau in masina pe aceia care stau cu tigara la ocazii. Acesta manca seminte.
Haine cam multicolore pentru gustul meu (eh, gusturile nu se discuta), dar si cam stramte (treaba lui). Ochelari de soare maaaari. Nu stiu cum sa descriu. Mari. Forma ciudata si cu ramă colorata ciudat. Deh, gusturile nu se discuta.
Păr dat cu toate prostiile. In viziunea lui, probabil păr intretinut. Eu il numesc „spiţe în cap”. Mda, gusturile nu se discuta.
Si un lant la gat. De la departare arata precum un lant de bicicleta, ca sa intelegeti de ce nu zic lantisor. Da, stiu. Gusturile nu se discuta.
Urca in masina. Plecam. Nu mi-e rusine de nimeni cu muzica pe care o ascult. Constat insa ca ii este strain sunetul de chitara, si este evident ca in loc de tobe autentice i-ar fi placut niste sunete de oale sparte scoase dintr-o orga electronica ieftina. N-avem ce face, ma gandesc, induri tu cumva o ora acuma…
La un moment dat, obosit, omul adoarme. Nu-i rau sa dormi. Obosela, socoteli. Acuma sa nu va imaginati ca vineri seara este cine stie ce soare, dar sa nu va treaca prin cap nici ca omul nostru si-a dat ochelarii de soare jos macar cand dormea. Parca am mai vazut poze cu indivizi din specia lui… cu ochelari de soare mari cat o zi fara muzica, in camera, langa teracota. Da, da. Gusturile nu se discuta.
Ajungem la destinatie.
– Baiatu’, uite o carticică. Poate mai citesti cand ai timp.
– Nu, multumesc.
– Nu te ocupi tu cu cititul… (In mintea mea: nu esti tu din ăla care citeste…)
– Nuuuuuu!
Noh, acesta a fost primul om din viata mea de sofer care a refuzat o carte…
Păţăşti…
ce carticica i-ai oferit? din curiozitate, oferi carti cu caracter religios sau diverse, dupa cum iti vine sa te desparti de ele? nu trebuie sa disperi majoritatea oamenilor nu citesc dar iau cartile pentru ca e ceva gratis, asa ca daca tipul nu ti-a luat cartea nu e mare paguba zic eu :)
„Va mai amintiti?” – asa se chema carticica.