Salina Slănic, Prahova – dec. 2021

In a doua zi de Craciun, o zi ploioasa, am ales sa vizitam salina de la Slanic, Prahova.

Accesul in salina se face cu microbuse, drumul prin tunel pana la intrarea in salina fiind de 3.1 km. A existat si un lift cu care se putea cobori in 90 de secunde, dar a avut loc un accident in 2014 si de-atunci nu s-a mai reparat liftul.

Continue reading

Salina Praid, iun. 2017

Am tot auzit despre Salina Praid, dar nu o vizitasem pana acum.

Primele exploatări de sare sunt atestate de pe vremea romanilor, dar mina din Praid este atestată documentar de la 1200, iar exploatarea intensivă se face din 1700. Romanii lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri.

În urma extragerii sării, s-au format goluri subterane de mari dimensiuni, unde s-a individualizat un microclimat de salină, cu temperaturi relativ constante, între 14-16 C, umiditate scazută 66-70% și presiune atmosferică mai mare decât la suprafață, în medie de 735-738 mmHg. Aerul este puternic ionizat, deosebit de eficient in tratarea afectiunilor respiratorii. Baza de tratament, aflată la „orizontul 50”, la o adâncime de 120 m, are o lățime de 20 m, o înălțime de 14 m și o lungime de mai multe sute de metri. Pe distanța de 1250 m de la intrarea în salină până baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei. Salina este amenajată cu spații de recreere, locuri de joacă pentru copii, restaurant, toalete, capelă pentru rugăciune, internet-cafe și un muzeu care prezintă metodele de extragere a sării din cele mai vechi timpuri până azi.

În salina Praid se efectuează un tratament subteran speleo- și climatoterapeutic, ca metodă simplă și eficientă de ameliorare a stării bolnavilor suferinzi de boli ale căilor respiratorii, de menținere și refacere a echilibrului sufletesc și tonusului sistemului nervos vegetativ.

sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Salina_Praid

Continue reading

Salina Targu Ocna :: decembrie 2016

Am vizitat aceasta printre cele mai vechi saline din Romania. Se intra inauntru cu autobuz. Inauntru poti face diverse activitati in aer sarat: relaxare, citit, ping-pong, baschet, plimbare cu masinute (daca esti copil) sau spargerea unui ecran de aparat foto (daca esti ca mine). Exista si wifi, deci daca lucrezi ceva in care ai nevoie de internet, teoretic se poate lucra de acolo.

Salina Târgu Ocna este o salină aflată în stațiunea balneară Târgu Ocna din Județul Bacău, Moldova, România. Este a treia cea mai mare salină și una din cele mai vechi din România, ce aparține Salrom. Deține cea mai mare bază de tratament din țară, amplasată în mina Trotuș la 240 m adâncime, ce oferă condiții pentru: relaxare, mișcare și tratarea afecțiunilor respiratorii. În interior se află amenajată prima biserică ortodoxă subterană din Europa, cu hramul Sfântei Varvara. De asemenea există și un muzeu al formării și exploatării sării.

În perioada Evului Mediu salina aducea venituri importante, ceea ce a atras atenția domnitorilor moldoveni. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare a avut loc instaurarea monopolului domnesc asupra ocnelor. […] În aceeași perioadă sarea se exporta în țări ca Polonia, Turcia, Serbia, Rusia iar din secolul XVII pe ambarcațiuni spre Egipt, Siria, Tartaria.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Salina_T%C3%A2rgu_Ocna

 

Continue reading

Salina Turda

Undeva langa Cluuuuj se afla Turda, unde se afla Salina Turda. O pestera facuta de om in sare, ca sa zic asa.

E buna: iesi de acolo mai răcorit si mai… sarat. N-ai voie sa duci mancare inauntru. Normal, daca ti-e foame, mananca sare. O sa-ti fie sete.

Iata cum mi s-a aratat…

La inceput, drept s-a spun, m-am cam speriat pentru ca nu-mi dadeam seama exact unde duce drumul acesta. Semnal GPS ioc.

Bucata aceea neagra de-ai zice ca-i bitum, zice-se ca-i Continue reading