„dacă în adevăr
şi cu toată curăţia
v-aţi purtat voi astăzi
faţă de Ierubaal
şi casa lui,
bine!
Continue reading
O fosta inchisoare politica in care multi oameni au fost torturati si chiar executati de catre comunisti, transformata acum in muzeu: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
Fiecare celula pe care o vizitezi iti da fiori, dar exista una care iti starneste zambetul. Poate…
Celula cu tematica „Viata cotidiana in comunism”.
In curtea Memorialului de la Sighet, este cutremuratoare imensa lista (incompleta!) cu numele celor omorati de comunisti. Repet: cum poate cineva sa mai zica ca atunci era mai bine?!
Fix cu o zi inainte de 1 Decembrie am vizitat renumitul muzeu de la Sighet, o fosta inchisoare politica transformata in muzeu. Te umpli de revolta cand vezi cat de indraciti au fost comunistii, te cutremuri cand pasesti in celula in care a murit Iuliu Maniu.
Aici nu am auzit pe nimeni zicand ca „totusi pe vremea aia era mai bine”. E musai sa fie vizitat de toti cei care au asemenea nostalgii.
Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.
Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este o formă de contracarare a acestei victorii, un mijloc de resuscitare a memoriei colective.
(mai multe informatii aici: https://memorialsighet.ro/)
Am facut si cateva poze:
Cum este sa ai un coleg de camera care imediat cum ai adormit ajunge și el și se pregătește de somn (sau mai grav, care se trezește înaintea ta și se pregătește spre a întâmpina ziua), dar care are o geanta cu o gramada de fermoare zbârnâietoare? Și bonus, chestiile din geanta și le tine în pungi foșnitoare.
Cand am fost mic si am fost intrebat ce masina mi-ar placea sa ne cumpere tata, am raspuns fara sa clipesc: „Macara!”. Macara din aia care-s folosite la construirea blocurilor, ca sa nu fie dubii.
Spre dezamagirea mea, am aflat ca va trebui sa ne multumim cu o Dacia 1310. Urma pe urma sa gasim, incetul cu incetul, unele lucruri utile, chiar necesare, pe care trebuie sa le ai pe langa o Dacia 1310. Marturisesc ca din lista urmatoare in masina noastra s-a folosit doar primul si ultimul.
1. Licuriciul :: Se punea in bord, unde era loc. Decupai cu briceagul loc. Avea doua beculele: unul verde, unul rosu (portocaliu sau galben), care clipeau intermitent sau concomitent. Un lucru necesar pentru sanatatea bateriei, se spunea. Desigur, dovedit stiintific. Nu e cazul sa ne indoim de asta.
2. Catelusul :: Se punea in spate. Bălăngănea veşnic aprobator din cap. Probabil pentru a-ti tine de urat sau, de ce nu, pentru a avea simtamantul ca totusi iti da cineva dreptate.
Vorba aia: daca o ea iti zice ca nu-i nici o problema, sa nu care cumva sa crezi asta.
Am facut de cateva ori urmatorul experiment printre cititorii Bibliei:
– Cine stie sa-mi spuna cine sunt urmatorii 5 oameni: Samua, Safat, Igual, Palti, Gadiel?
Nimeni, nimic. (In afara de cei ce stiau, desigur).
– Dar despre urmatorii 3: Gadi, Amiel, Setur?
Nimic nici despre acestia.
– Inca o sansa, inca doi: Nahbi si Gheuel.
In anul Domnului 2oo5 am realizat pentru un proiect muzical (albumul „De ce?!” al Elenei Dance) urmatoarea imagine.
Tin minte si acum stupoarea pe care a avut-o cand a vazut coperta. Am luat-o drept compliment.
Daca, presupunand prin absurd, ti s-a acrit de Visual Studio si .NET,
daca nu-ti convine ca ai debugger fara sa faci mătănii,
daca nu-ti place ca poti folosi VS atat pentru aplicatii web, cat si aplicatii desktop,
Cand te auzim zicand „Nu mai zic nimic!”, stim ca asta anunta un potop de vorbe, de obicei nu chiar din cele mai prietenoase. Mai ales daca esti o ea.
Comentarii recente