In drumurile mele pe DN76, drumul vesnic in lucru – o adevarata atractie turistica, am luat in masina un om care din vorba in vorba mi-a spus ca a lucrat si el la una din firmele care se ocupa de eterna reabilitare a drumului.
Evident ca nu am pierdut ocazia de a-l intreba care-s motivele pentru care se lucreaza asa greu…
Pe o distanta de 60 km nu vazusem nici un muncitor, apropo.
“Pai, nu stii bancul cu drumarii?” ma intreaba.
“Eu stiu cu programatori” ii zic gandindu-ma ca suna mai bine decat “Care dintre ele?”…
Si se pune omul si-mi povesteste:
Erau doi colegi de scoala. Cand au terminat scoala s-au angajat la cate o firma de drumuri.
Dupa cativa ani s-au intalnit. Unul era mai jegarit, la lopata: mai dadea, mai statea. Celalalt in Mercedes!
– Tu, prietene, cum ai facut de te-ai castigat asa?
– Hai, ca-ti spun. Nu ma ascund eu de tine. Uite, vezi podul acela de acolo?
– Da!
– Cate benzi are?
– Doua…
– Noh, trebuia sa aiba patru!
– ….
– Ai inteles?
– Da!
Dupa cativa ani, cei doi s-au intalnit din nou… Primul, cu Mercedesul invechit si rablagit (ca doar avem drumuri bune!), celalalt intr-un Jeep de ultim racnet!
– Hey! Cum ai facut de ti-ai luat Jeep? E randul tau sa-mi spui acuma!
– Pai, vezi valea aia de acolo?…
– Da…
– Noh, acolo trebuia sa fie un pod!
“Bun, am inteles si eu” zic.
…pentru ca uneori lucrurile serioase se spun in gluma.
