Antonime interschimbabile

Am văzut de-a lungul timpului ca sunt câteva perechi de cuvinte opuse care se folosesc inversate. Uneori lumea face asta în mod ironic, chiar sarcastic. Alteori e neatenție sau chiar ignoranță.

Da/Nu. Cel mai des se folosesc inversat când ar trebui sa fie evident raspunsul. “Nu, sigur ca nu” când răspunsul ar fi un evident “Da” sau invers. Amintește-ți doar fumata replică “da!… De unde”.

Bine/Rău. Oricât ar părea de ciudat, chiar și Dumnezeu a folosit uneori aceste cuvinte inversate. În situații ironice, zic eu. Amintesc întrebarea Lui către un profet ciudat “Bine faci tu că te mânii?”, dorind să-i transmită ideea că face rău. Sau într-o ocazie, Isus îi ironiza pe cărturari și farisei: “Bine mai desființați porunca lui Dumnezeu, ca să țineți tradiția voastră”. Dacă binele făcut rău este un bine ratat, răul făcut bine este un rău desăvârșit.

Frumos/Urât. În timp ce “Frumos/frumoasă” se folosește uneori in sens disprețuitor, paradoxal “urâtu’/urâta” se folosește pentru a alinta pe cineva.

Deștept/Prost. Deoarece nu-I bine să-i spui cuiva “prostule”, unii au găsit ca poți folosi “deșteptule” în același sens. Culmea este ca se găsește unul sa zică “bai, ce prost sunt!”, iar contextul în care spune astă arata de cele multe ori ca cel mult considera ca a avut un moment de neatenție, ceea ce se poate întâmpla oricărui deștept, nu?

Mult/Putin. In folosirea inversata in unele constructii ale expresiilor “cel mult” sau “cel putin” poate fi vorba despre neatenție; cred ca inversarea se face de multe ori din greseala, neintentionat.

– Teoretic/Practic. Inversarea lor nu prea pare a fi vreodată facuta in intentie. Și nici de ignoranță nu cred ca e vorba; nu cred ca ar exista om care sa cunoască aceste cuvinte, dar sa nu le cunoască sensul. Cel mult, poate fi vorba despre neatentie, care poate duce la unele constructii bizare.

– Obiectiv/Subiectiv. Inversarea acestora se face cu infatuare. Cel care le foloseste inversat o face din ignoranta, interesanta este aici incantarea cu care o face. Nu oricine stie rosti asa cuvinte!

Tehnic vorbind (ca sa folosesc o expresie care este folosita de unii si cand e cazul, si – mai ales – cand nu e cazul) limba romana are complicatiile ei. De multe ori tare frumoase.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.