O odihnă ca cea de Sabat

Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. (Evrei 4:9)

Este un verset favorit al celor care doresc sa ne spuna ca in NT exista o dovada ca nu ni se cere sa tinem sambata ca in VT. Expresia “odihna ca cea de Sabat” este inteleasa ca referindu-se la o odihna in alta zi (de ex. duminica).

Mereu cand am intrebari ale caror raspunsuri nu le gasesc, intreb oameni mai invatati decat mine. Deoarece simteam ca nu stiu sa-mi explic acest verset, in mai 2003 i-am trimis un email lui Lucian Cristescu pe aceasta tema. M-a impresionat tare mult ca si-a luat timp sa trimita un raspuns atat de complex unui tinerel de 20 de ani necunoscut. Redau mai jos textul primit atunci de la dumnealui:

Textul din Evrei 4,9 trebuie abordat sub 2 aspecte: (1) Textual şi (2) Contextual.

1. Textual

In limba greaca, Evrei 4,9 are urmatorul continut:

Ara (1) apoleipetai (2) Sabatismos (3) to lao (4) tu Teu (5)”

care, in traducere cuvânt cu cuvânt, este:

“Deci dar” (1).     “rămâne încă”;  sau: “încă dăinuie” (2).    “Ţinere de sâmbăta” sau “Serbarea Sabatului” (3).    “poporului” (4).    “lui Dumnezeu” (5).   

“Deci dar rămâne încă serbarea Sabatului poporului lui Dumnezeu”.

Surprinzator, nu? In traducerea Cornilescu, apare o adaugare: „ca cea”, interpolare care schimba complet sensul!

Consultati traducerile vechi: Biblia de la Bucuresti (1688), Noul Testament de la Balgrad (1648), Traducerea Nitzulescu, Traducerea Sinodala din 1915… – acestea sunt traduceri pe care le am acasa, si veti vedea ca traducatorii din vechime au fost mai fideli cu sensul original.

2. Contextual

(A) Care odihna?

Daca te uiti la contextul de dinainte, vei vedea ca nu se discuta deloc despre tinerea Sabatului sau a Duminicii.

Contextul incepe de la Evrei 3,7 si tine pana la 4,12.

In el ni se prezinta experienta trista a poporului Israel in pustie, cand – maniind pe Dumnezeu prin NEASCULTARE – n-au intrat in Canaanul pamantesc, ci au cazut in pustie.

In aceasta evocare, se aminteste de „Odihna Mea” – 3,11. 18;  4,1.3.5.8-11.

Despre ce odihna este vorba?

Dezlegarea o gasim in cap. 4,8: Este „odihna” pe care le-a dat-o Iosua: odihna Canaanului pamantesc, pe care cuvantul o identifica chiar asa, in: Deuteronom 3,20; 12,9.10; 25,19;  Iosua 1,13.15;  21,44;  22,4;  23,1.

Va sa zica, Odihna la care se refera contextul este „Odihna Canaanului”.

Iar in analogie, Pavel vorbeste despre odihna Canaanului ceresc, in care (si noi ca si ei) urmeaza sa intram la sfarsitul peregrinarii noastre prin „pustia lumii” (Evrei 4, 12.13.15;  4,1.2.6), daca nu ne impietrim prin ne-ascultare.

(B) Ce fel de odihna?

Dar cum este aceasta „odihna”? Ce fel de odihna este ea?  Pavel are grija sa o descrie in termenii din Evrei 4,3-4:

Aceasta odihna este comparata cu Odihna Sabatului: Adica, tot asa (vezi Evrei 4,10) cum Dumnezeu S-a odihnit pe deplin dupa muncile Lui de 6 zile, tot asa si noi, ne vom odihni pe deplin, complet, de toate „muncile noastre” din Marea Lupta, in care suntem acum.

(C) Cand este aceasta odihna?

Atentie! Pentru cei care au de intrat in odihna lui Dumnezeu, exista o proba, un test, „un timp de har”: ASTAZI!

Asa vorbeste Pavel in Evrei 3,7. 13. 15;  cap. 4,7. 8.  El numeste aceasta „alta zi” – ca pe o perioada de har: „cata vreme se zice astazi”.

CONCLUZIE

Pavel foloseste doua texte de referinta pentru toata analogia pe care o construieste in pasajul acesta din Evrei 3,7 – 4,12:

Este vorba de Psalmul 95,7-11  si  Geneza 2,2.

Mesajul lui Pavel este o ANALOGIE (o comparatie, prin pilda), comparand istoria Israelului vechi, din pustie cu istoria Israelului nou, din pustia Marei Lupte.

  • Ambii „Israeli” aveau sa intre intr-o odihna: daca cei din vechime trebuia sa intre in Canaanul pamantesc, cei de azi asteapta sa intre in Canaanul ceresc.
  • Ambii au o perioada de har: Cei din vechime – 40 de ani;  cei de azi – „Astazi” – cata vreme se zice astazi (Maine nu este al nostru).
  • Cei din vechime au cazut, prin neascultare;  Cei de azi, sunt indemnati sa nu cumva sa cada in pilda de neascultare, ca sa nu se pomeneasca pe afara (4,1).
  • Cei din vechime, s-au odihnit de toata truda lor prin pustie;  cei de astazi, ne vom odihni dupa modelul odihnei Creatorului, care S-a odihnit in Sabat.

In acest context, versetul din Evrei 4,9 are intelesul:

Deci, pentru Israelul de azi, ramane o odihna ca cea de Sabat!  Traducerea lui Cornilescu, chiar daca tradeaza in forma (nu reflecta originalul), este totusi corecta prin context.

ATENTIE

Pe baza confuziei pe care traducerea „ca cea” o poate strecura, editii ale unor traduceri ortodoxe au incercat sa strecoare o alta idee (cu totul straina de Text si Context):

Evrei 4, 8: Caci daca le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu dupa aceea despre o alta „zi de odihna”. In consecinta, ramane deci o alta sarbatoare de odihna, in locul Sabatului, si anume Duminica!

Aceasta interpretare este aiuristica si n-are nimic de-a face cu ce zice Biblia.

Oricum, in cazul ca vrem sa demolam aberatia acestei sustineri tendentioase de  mai sus, este destul sa aratam spre Textul Original, in care se spune exact invers: Ramane odihna de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Dupa care sa explicam Contextul, care vorbeste de alte lucruri…

Domnul sa va binecuvanteze in studiu si in marturia adevarului Sau.

Lucian Cristescu

PS. Gasesti aici re-interpretari ale unor versete interpretate in general gresit.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.