Era o zi de iarna, la sfarsitul unei tabere de tineret. S-a mers la zapada. Am pus atunci pentru prima data schiurile in picioare, si dupa (ne)pricerea-mi de-atunci am considerat ca nu e cazul sa cumpar urcari cu teleschiul caci nu stiam nici sa ma tin pe picioare cu schiurile, ci sa exersez la baza partiei. Urcam cat puteam cu claparii in picioare si coboram cum puteam pana jos. La un moment dat o sora m-a servit cu un pahar de apa. Nu stiu de unde o fi stiut ca nu-mi place ceaiul fierbinte, dar atunci am descoperit ce bun e un pahar de apa rece chiar si iarna! Era sora Gabi.
Era un inceput de iarna. Eram in casa celei pe care incepeam s-o iubesc. Curatam un avocado. Cand am scos samburele, sora Gabi i-a spus cu admiratie Laviniei: “Uite, mami, cum a facut!”. Stiti cum am facut? La fel cum face toata lumea. Dar atunci cand cineva ti-e drag vezi ceva deosebit si in lucrurile obisnuite. De pe atunci am simtit ca ma iubeste si a devenit mama Gabi.
Dupa ani, in urma operatiei la creier pe care a avut-o, a stat la noi o perioada pentru tratament. Mi-a spus ca fac cele mai bune salate! Stiti cum le fac? La fel ca ceilalti, doar ca simtea ea ceva deosebit acolo. Pentru ca se simtea iubita. “Am fiu, nu ginere” am auzit-o de cateva ori spunand.
E iarna. Ninge ca in povesti si Cerul parca vrea sa ne aminteasca ca frigul neplacut este acompaniat de mult alb placut.
Continue reading
