Am sa va povestesc o intamplare pe care am auzit-o si eu.
Se petrecea nu cu mult timp in urma, in orice caz dupa ’90!
Era cam pe vremea asta a anului, adicatelea sezonul serbarilor. Serbari la care are obiceiul sa apara si Mos Craciun ca sa le aduca daruri copiilor cuminti si nu numai.
Emotie mare la gradinita, repetitii pentru serbare. Cantecele, poezii, colinde.
Si in toata febra asta a repetitiilor se gaseste un copil – poate cel mai mic dintre ei – sa anunte ca nu exista Mos Craciun. Un asemenea anunt era mai neobisnuit ca si un anunt de sfarsit al lumii. Mai mult de atat, mai grozav ca si cum ai zice ca esti ateu.
A tot propovaduit aceasta solie, dar nu a prea fost bagat in seama. Copiii si-au continuat repetitiile.
Ziua cea mare a sosit. Serbarea a decurs bine si in toiul serbarii a aparut ghiciti cine! Mos Craciun in piele si oase!
A dat daruri copiilor, fiecare a mers pe la el si-a primit darul si l-a pupat pe mosul. A venit si radul copilului fara nici un Mos Craciun. Cum mosul e bun, i-a adus si lui dar.
Baietelul nostru s-a dus cuminte la mosul, a luat darul, a multumit frumos. Apoi, a dat sa-l pupe pe mosul, dar dintr-o data si-a bagat mana in barba mosului si JAP cu ea jos! S-a intors triumfator catre ceilalti copii si, intr-o mana cu cadoul si in cealata cu barba mosului, a strigat:
– Noooo, v-am spus?
Copiii au ras, dar parintii s-au enervat. Si de atunci toti copiii au stiut ca nu exista Mos. Mai putin parintii, care zice-se ca au fost tare socati de neobrazarea copilului care a aratat obrazul mosului!
PS. Povestirea este vrednica de crezare, am auzit-o de la eroul actiunii, un tovaras pre acelasi prenume.
