Cântăreți din copilărie: ELIM

Albumul Exista Dumnezeu de la Elim l-am auzit prin 2000. Ceea ce îl făcea deosebit de ce ascultasem pana atunci în muzica româneasca cu mesaj creștin erau soloruile de chitara electrică, chitara bass și tobele bătute manual.

Aveam doar o copie după caseta originală, casetă audio pe care o avea mătușa mea. De pe caseta respectivă puteam doar sa știu numele celor care cantau.

Doru Siket făcuse o treabă excelentă: pe lângă chitara electrică si voce, își adusese contributia punând melodii la câteva poezii cunoscute.

Ca stil muzical, ce m-a impresionat la Elim, a fost ca piesele nu mergeau monoton, ci dimpotrivă: de la cântatul lin al unei strofe se trecea la un cântat mai încins al refrenului, după cum era cazul.

Sa ascultam de pe ce acest album piesa ce ii da titlul: “Exista Dumnezeu”.

Tot prin anii aceia, am cumpărat de la Studio Mesaj, tot pe caseta audio, albumul Apocalipsa. Era un album tematic (toate piesele sunt inspirate din Apocalipsa si au o anumita ordine bine stabilita), cu un sound modern, aranjat mai îngrijit. Am mai scris despre acesta aici. Iata ce scriam acuma-s 10 ani despre acest album.

Imi place foarte mult cum au abordat muzica: pian bucuros, strings-uri misterioase, solouri plangarete de chitara, chitara bass bornoitoare, tobe furioase (uneori). Una peste alta, au reusit sa le aranjeze astfel incat sa se auda toate. Versurile sunt insipirate din Apocalipsa.

Este atat de complicata instrumentatia incat mereu auzi ceva nou.

Warning: Nu-l recomand celor care cred ca muzica trebuie sa te adoarma; acesta este doar pentru cei ce vor sa ramana treji!

Pe coperta acestei casete i-am putut VEDEA pe membrii formației ELIM. Într-o lume în care nu exista internet, youtube, facebook, asta era un lucru mare!

Dar tare mult mi-aș fi dorit sa aflu mai multe despre acești oameni. Cine, pe unde mai sunt, dacă mai cântă. În rătăcirile mele pe oDC mai găsisem vreo 3 piese cantate de ei, înainte de “Există Dumnezeu”. Vocea inconfundabila a lui Doru Siket îmi spunea ca e vorba despre ei.

Propun spre ascultare piesa “Intoarce-ma, Doamne”. Observa cat dinamism in instrumentatie, desi inregistrarea e facuta in 1988! Melodia este compusa de Doru Siket.

După ce am avut internet, din când în când, mai făceam câte o căutare. După ani de astfel de căutări periodice, când l-am găsit pe Doru Siket pe Facebook, nu-mi venea sa cred! Oare e aceeași persoana? Nu-i coincidenta de nume?… Uitându-mă puțin pe profilul lui, am văzut ca nu-s singurul care ii mulțumește pentru muzica lui Elim. Între prietenii lui l-am găsit și pe Marcel Vinesar, clăparul formației Elim. Wow!

Cu emoții am schimbat primele cuvinte cu Doru. Am aflat ca el mai cântă uneori cu chitara în cadrul programelor bisericii; însă Elim, în componența pe care o știam, nu mai era. Mi-a trimis piesele celor doua albume (Exista Dumnezeu și Apocalipsa) in variante audio de calitate superioara a ceea ce aveam eu. Ca pentru un fan ce eram, a făcut și un gest deosebit: a căutat benzile cu înregistrările integrale ale primului lor album și mi le-a înregistrat în format mp3! Si mi-a dat si coperta!!!

Cumva, cumva speram totuși să-i mai vad cântând împreună. O reintalnire istorică a formației. Cu siguranță au fost si alții care au dorit asta… Poate pentru astfel de nostalgici, au montat un video cu imagini dintr-un concert.

Anul acesta, viața bassistului formației (Dan Matache) a fost întrerupă pe neașteptate. Voi asculta in continuare cu drag piesele lui Elim, dar si cu nostalgie. Bassul lui Dan este de neinlocuit!

Comentarii Facebook

2 Comments

  • Buna.
    Este cumva posibil sa share’uiesti cu noi albumul Apocalipsa, daca mai detii albumul la o calitate audio buna?
    Multumesc. Fi binecuvântat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.