Io-s roman. Si ma mandresc cu asta. Cateodata.
Dar uneori am serioase nedumeriri cu privire la unele lucruri din limba noastra.
De exemplu, nu-i greu sa inveti pe cineva care nu-i roman sa foloseasca correct cuvintele: corn, coarnă, corni, coarne, cornuri?
Că si la noi, ca la altii, cuvintele capata sensuri diferite in functie de context…
In mod similar avem si cuvintele: con, coană, coni, coane, conuri. Ai auzit de toate, da?
Apoi, avem: pom, poamă, pomi, poame, pomuri. HOU! Nu avem pomuri! Asta-i nedumerirea mea: pomuri de ce nu avem??? Unde-s pomurile?!
Bine ca avem ponuri. Chiar asa! De ce nu s-a facut cuvantul pomuri in loc de ponuri?! Ponuri, oricum este stingher, nu stiu sa existe pon, poni… deci, numa’ bine s-ar putea face din el pomuri si am avea formatia completa.
Halooo, ma aude careva dintre lingvisti?! HALO!!!
Deschide urechea bine și poate o să auzi și „pomuri”.
Ai mai puține șanse de când ai plecat de la IM, dar poate compensezi cu Clujul.
La minorități mă gândesc, ce-i drept. Le apreciem fiindcă fără ele ar lipsi o parte din culorile limbii.
Închei cu un citat al unui clasic în viață: „De-o parte a drumului sunt mulți mașini.”
„pomurile”. am auzit ca din astea se aud.