1. Maleahi inseamna “Trimis de Yah“, “Mesagerul Meu“.
2. Maleahi este ultimul profet scriitor al Vechiului Testament; cartea lui Maleahi este ultima carte a Vechiului Testament.
3. Perioada activitatii lui Maleahi este dupa intoarcerea din exil, dupa reconstruirea Templului. Cateva lucruri care indica acest fapt: poporul era condus de un dregator, nu imparat (1:8); Templul exista si aveau loc slujbe (1:7-10; 2:11; 3:1); starea de indiferenta spirituala a poporului (dupa intoarcerea din exil nu au mai mers dupa alti dumnezei, dar au cazut in formalism)
4. Mesajul lui Maleahi este o mustrare, dar si o chemare la o viata de ascultare.
5. Maleahi, mesagerul/solul LUI, gaseste placere in a oferi aceeasi denumire (“sol”) si altora:
– Levi, “sol al Domnului Ostirilor” :: Maleahi 2:7
– Ilie, “solul Meu” :: Maleahi 3:1
-Isus, “Solul Legamantului” :: Maleahi 3:1
6. Formatul literar este unic printre cartile profetice ale VT. Prezentarea mesajului lui Maleahi este facut intr-o serie de discursuri polemice. Profetul face o declaratie, poporul isi exprima dezaprobarea printr-o intrebare, la care profetul raspunde pe larg.
7. Ca mesaj de incheiere, Maleahi aminteste de legamantul dat prin Moise (4:4), dar profetizeaza venirea lui Ilie si marea zi a Domnului (4:5). Asadar, el priveste atat inapoi, cat si inainte, conferind o incheiere potrivita Vechiului Testament.