Am terminat de citit cartea “Mesagerul Domnului – Volumul 1”, de Herbert E. Douglass, 441 pagini.
Este o carte despre viata lui Ellen G. White, despre relatia dintre scrierile ei si Biblie, despre influenta ei asupra dezvoltarii bisericii adventiste si a doctrinelor adventiste.
Ar trebui citita de catre adventisti in primul rand; ca-i mare rusine (dar cui ii este rusine?…) sa nu stii aproape nimic despre viata, lucrarea si scrierile lui Ellen G. White.
7 paragrafe din carte:
“Femeia le povestise vecinilor ei despre doamna aceea aflata in calatorie, care i-a vorbit despre Isus si despre frumusetile cerului si despre faptul ca ii vorbise cu o asemenea inflacarare, incat ea insasi fusese fermecata si nu i-a uitat niciodata cuvintele.”
“Cand era intrebata cu privire la durere, ea spunea: ‘Nu este asa dureros cum ar putea fi, dar nu pot spune ca confortabil’. Dupa cateva saptamani, cand a fost intrebata din nou cum se simte, ea a raspuns: ‘Se intrevede o zi buna’.”
“‘Daruirea’ pare sa fi fost al doilea nume al ei.”
“Reperul crestinului trebuie sa fie principiul ce este cel mai bine in fiecare situatie, nu doar ce este bine. Pre adesea, ce este bine este dusmanul a ce este cel mai bine.”
“Profetii sunt in principal mesagerii lui Dumnezeu, purtatorii Sai de cuvant, nu neaparat prezicatorii Sai.”
“Oricare ar fi subiectul dezbaterilor lui Ellen White, cititorul este impresionat de ideea predominanta ca Domnul Hristos nu este doar Mantuitorul nostru, ci si Exemplul nostru.”
“In 1901, ea spunea: ‘Domnul doreste sa studiati Biblia. El nu a dat nici o lumina suplimentara care sa ia locul Cuvantului Sau. Aceasta lumina [darul profetiei] este pentru a conduce mintile incrucate la Cuvantul Sau.”