Asa a fost treaba ca am vorbit azi… Am anuntat de la bun inceput ca o sa fie vorbire scurta, DAR precedata de o introducere lunga.
Oare m-a crezut? Sper… Cine? Frate-meu! Si pentru ca a zis ca pot sa dau cu copy-paste (pentru ca-mi place, măi, cum scrie!), iacata:
„Nu o să vorbesc mult…”
„Încerc să fie cât de scurt…”
„Nu e timp pentru multă vorbă…”
„Inamicul numărul unu: timpul…”
„Ne presează…”Să (mai) cred?
Sau să-mi cred gândul ăla mic și rău? care spune:
„Dacă s-ar grăbi cu-adevărat, n-ar aloca (atât) timp pentru introduceri și justificări.”Oricum, la farsa cu finalul (fericit) sunt imun:
„Ne apropiem de încheiere…”
„În concluzie vreau să mai adaug doar că…”
„Un singur text…”
„Mi-am amintit ceva… și cu asta încheiem…”
„o SCURTĂ povestire…”Stați liniștiți: anunțarea finalului, – zice același gând – nu-i în realitate decât semnalul că… mai durează.
Îmi place să cred în introducerile lipsă și-n intențiile netrâmbițate.
Îmi place cuvântul, dar mai puțin cuvântul despre cuvânt.
Îmi place să aud ce-mi spui acum, dar mai puțin ceea ce-mi spui acum despre ce-mi vei spune mai (prea) târziu…Poate că – fiind mijlociul – m-am prea obișnuit cu partea-mi corespunzătoare a cornului cu ciocolată.
Ține minte: cine va inventa cornul cu ciocolată fără introducere și fără final va fi un om lăudat.Sursa: https://ghitab.blogspot.ro/2013/11/pe-cine-sa-mi-cred.html
:) Să fiu și primul care comentează? :))
Păi, n-am ce comenta… că-mi seamănă.
Din ciclul: nu vă stresați cu blog-ul lui frate-meu. Dacă e ceva vă dau eu aici. :D