Fiind pentru cateva zile in satul in care am crescut, mi-am adus cu mine si bicicleta si am explorat din nou meleagurile pe care am copilarit.
Cateva poze din aceste ture.
Intr-o seara am intalnit un un băiețel de vreo 7-8 ani. Avea o bicicletă mai mică un pic.
După câteva schimburi de vorbe ca între bicicliști (câte viteze ai? ce frâne ai? etc), îi lansez provocarea mult apreciată de cei de seama lui:
– Hai să facem o întrecere!
– Nu… Mi-e milă de câinii aceia…
Convins fiind că a vrut să zică „Mi-e frică”, îl tachinez un pic:
– Cum adică ți-e milă de ei?!
Și-atunci, cu o sinceritate copilărească, îmi explică:
– …ca să nu obosească fugind dupa mine!
Comentarii Facebook
