Ski la Bukovel, februarie 2021

In decembrie 2017 am fost prima data la Bukovel. Aici am inceput sa schiem. Am mai fost in decembrie 2018; acum a fost a treia oara pentru mine si Lavinia, si prima data pentru Alice.

In timp ce eu eram pe partie, fetele mele au fost la plimbare si au facut niste poze. Intr-o zi mi-am luat pauza de la ski si am dus-o si pe Alice sus pe partii ca sa stie ce o asteapta. A fost tare incantata!

Unele lucruri s-au schimbat fata de anii trecuti, altele au ramas la fel. Fata de ce scriam in 2017, notez:
– Vama: La fel ca anii trecuti; singura modificare este ca in loc de „traditia” si „cafelutz”, se foloseste „test covid”.
– Drumurile: cativa kilometri buni dupa Sighet sunt drumuri rele; in rest, s-a mai lucrat, este si asfalt nou.
– Comunicare: La vama se vorbeste un pic de romana; in Bukovel, un pic de engleza. Pentru orice eventualitate, instaleaza-ti Google Translate cu dictionar ucrainian offline.
– Telefon & Internet: Intre noi am folosit statii radio, nu am cumparat cartele pentru telefon. Internet am avut la cazare si restaurante. Mare grija: la intrarea in Ucraina sa dezactivezi datele mobile; roamingul e destul de scump.
– Bukovel: Multe partii noi. E nitel mai scump ca anii trecuti, dar merita.
– Bani: Am schimbat imediat dupa vama la un domn care ne-a fost recomandat ca fiind „romanas de-al nostru, de treaba”. Am primit 6500 „de-ai lor” pe 1000 lei. Am vazut mai pe urma ca la casele de schimb valutar am fi primit 6800/6900. Spre deosebire de anii trecuti, cam peste tot se poate plati acum si cu cardul: recomand Revolut.
– Navigare si GPS: am folosit Here We Go cu harta offline downloadata in prealabil acasa.
– Politia: Nu am avut probleme anul acesta. Nu a mai fost cazul de amenintari cu „protokol! protokol!” ca data trecuta.

Neplacerile de la vama sunt de fapt mereu o sursa de amuzament. Trecand peste asta, de data asta ne-am intors doar cu amintiri placute. Mai ales ca a fost muuuuulta zapada!




Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.