Credinta si incumetarea sunt doua lucruri foarte asemanatoare. Incumetarea, desi este pacatoasa, poate avea aspectul unei credinte veritabile si cu intentii foarte bune: la fel ca si credinta, incumetarea se bazeaza pe fagaduintele lui Dumnezeu si pretinde ca ele sa se implineasca. Asadar, incumetarea este cu atat mai periculoasa cu cat in acest caz diavolul iti poate arata texte din Scripturi in timp ce te ispiteste!
5 Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului
Matei 4:5-7
6 și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.”
7 „De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.”
Studiind a doua ispitire a lui Isus putem identifica diferentele dintre credinta si incumetare:
1. Ascultare vs neascultare
La matematica e clar – teoremele au forma: „Daca [ipoteza], atunci [concluzie]„. Asa este si cu fagaduintele lui Dumnezeu: ele ne sunt date conditionat, adica „Daca ascultam de ce spune EL, atunci EL Isi va implini fagaduintele fata de noi.
Nu intamplator, in aceasta ispitire diavolul omite o parte din textul pe care il citeaza din Psalmi 91:11-12: Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; și ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.
Este omisa in acest caz exact conditia cu care fagaduinta s-ar fi putut implini; satana o prezinta ca pe o fagaduinta neconditionata. Era calea Domnului pe stresina templului? L-a dus Dumnezeu pe acolo? Nu, diavolul l-a dus acolo!
Asadar, daca Isus S-ar fi bizuit neconditionat pe aceasta fagaduinta prezentata in mod denaturat, nu ar fi fost o dovada de o credinta extraordinara, ci de o reala incumetare.
Pentru a putea indentifica incumetarea este nevoie prin urmare sa cunoastem foarte bine Scriptura.
2. Tradiție vs Scriptură
Oare de ce L-a dus diavolul pe Isus la Templu pentru a-L ispiti? Poate parea cam nemintos sa se gandeasca sa-L ispiteasca in cel mai sfant loc de pe pamant…
In traditia evreiasca, rabinii spuneau ca atunci cand va veni Mesia el Se va arata pe acoperisul locului sfant. Ceea ce face satana este de a-L provoca pe Isus sa confirme aceasta traditie a evreilor: „Nu mai ai nevoie sa Te duci la cruce; in loc de asta, fa aici niste scamatorii si poporul Te va primi ca Mesia…”.
Dar aceasta era doar o traditie omeneasca, nu era luata din Scriptura. Iar Isus spunea despre traditiile omenesti, ironizandu-i pe farisei: Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră. (Marcu 7:9)
Asadar ceea ce se bazeaza pe traditie duce la incumetare, dar credinta se bazeaza pe Scriptura.
3. Încercare vs ispitire
Isus ii raspunde diavolului vorbind despre un lucru oarecum ciudat – noi Il putem ispiti pe Dumnezeu: „De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.”
Dumnezeu cand ne pune la incercare ne provoaca la ascultare; diavolul, prin ispitire, ne provoaca la neascultare. Interesant este ca acelasi lucru este valabil si in sens invers: dinspre noi spre Dumnezeu. Starea din care ne adresam lui Dumnezeu – aflandu-ne in ascultare sau neasculare – determina daca Il punem la incercare sau Il ispitim.
Dumnezeu le adresa evreilor urmatoarea provocare: „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare” (Maleahi 3:10). Dar care era conditia punerii la incercare? Ascultarea („Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea”). Deci, atunci cand asculti, Dumezeu Se lasa pus la incercare.
Insa in textul la care facea referire pune in contrast ascultarea cu starea in care erau evreii cand L-au ispitit pe Dumnezeu: Să nu ispitiți pe Domnul Dumnezeul vostru, cum L-ați ispitit la Masa. Ci să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru, poruncile Lui și legile Lui pe care vi le-a dat. (Deut. 6:16). Deci, atunci cand esti in neascultare nu-L pui la incercare pe Dumnezeu, ci Il ispitesti.
Incumetarea este a-L ispiti pe Dumnezeu.
4. Relația cu Tatăl
Este fantastic de frumoasa asemanarea pe care o face Isus intre ispitirea Sa si intamplarea de la Masa.
El a numit locul acela „Masa și Meriba”, căci copiii lui Israel se certaseră și ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este? (Exod 17:7).
Evreii fusesera martorii minunilor pe care Dumnezeu tocmai le-a facut pentru ei pentru a-i elibera din Egipt. Ei ar fi trebuit sa stie cine este Dumnezeu pentru ei, si cine sunt ei pentru Dumnezeu. Si totusi au uitat atat de repede asta si s-au intrebat: „Este Domnul cu noi sau nu este?”. Scriptura ne spune ca prin asta L-au ispitit pe Dumnezeu.
Isus Se afla intr-o situatie foarte asemanatoare. In urma cu putin timp, fusese botezat. Duhul Sfant S-a coborat peste El in chip de porumbel. Dumnezeu a spus in auzul tuturor: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”. Si satana Il ispiteste sa cada in aceeasi indoiala in care au fost evreii: „Daca esti Fiul lui Dumnezeu…”… „Oare este Dumnezeu Tatal Tau? Oare mai este El aici cu Tine sau nu? Ca pare ca nu…”. Isus insa stia ca a Se indoi de relatia Sa cu Dumnezeu ar fi dus la a-L ispiti pe Tatal Sau; aceasta ar fi fost incumetare.
Este aici un lucru foarte insemnat pentru noi. Isus ar fi putut sa raspunda satanei facand observatia „Stai, stai! Ai sarit o parte din versetul din Psalmi, acolo spune ‘in toate caile tale'”. Si ne-ar fi transmis prin asta cat este de important sa cunoastem Scriptura in amanunt. Dar El merge mult mai adanc decat asta: nu poate sa faca ce ii sugereaza satana pentru ca El stie ce relatie este intre El si Tatal. Stie ca Dumnezeu este Tatal Lui, iar El Ii este Fiu. Nu doreste sa-L ispiteasca pe Tatal Sau punand la indoiala aceasta relatie.
Felul in care Isus ii raspunde ne arata ca pentru a putea face fata ispititorului avem nevoie de o relatie personala cu Dumnezeu, Tatal nostru. Aceasta traire practica, fara a minimaliza importanta cunoasterii teoretice a Scripturii, este vitala pentru noi.
Cand avem aceasta relatie vie cu Tatal nu avem pretentia ca El sa faca totul pentru noi in timp ce noi traim cum vrem (incumetare), ci ne dorim ca noi sa facem tot ce cere El traind in totul totului tot cum ne cere El (credinta).
