Crede și nu cerceta

Atunci cand Domnul i Se descopera lui Toma, ii spune acestuia:

„Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.” (Ioan 20:29)

Probabil ca din distorsionarea acestui verset s-a nascut expresia „Crede si nu cerceta”. Puține formulari au fost atribuite Bibliei cu mai multă convingere decât aceasta. Pentru mulți, această formulare reprezintă esența unei religii care ar descuraja punerea întrebărilor și dialogul critic. Totuși, o analiză onestă arată un fapt surprinzător pentru cei mai mulți: Biblia nu spune niciodată așa ceva. Mai mult, mesajul biblic merge în direcția opusă: Dumnezeu invită omul să cerceteze, să întrebe, să verifice, să gândească și să evalueze.

Origine

Expresia nu apare în niciun manuscris biblic, nici în tradiția iudaică, nici în scrierile apostolilor. Originea ei este:

• Filosofică: se poate lega vag de critica iluministă la adresa religiei, unde se pretindea că Biserica ar reprima gândirea liberă.
• Culturală: în anumite perioade istorice, autoritatea religioasă a fost folosită în mod abuziv pentru a suprima întrebările incomode, iar expresia a devenit un rezumat popular al acestei atitudini.
• Polemică: mulți critici ai creștinismului au folosit formula ca o caricatură a credinței.
• Istorică: Citatul îi este atribuit filozofului grec Celsus, care a trăit în secolul al II-lea. În scrierile sale, susţin unii dintre cercetători, Celsus îi acuza pe creştini de manipularea unor oameni simpli şi creduli, care pot fi păcăliţi uşor. Astfel, spunea el, acestor oameni li se prezenta o religie nouă şi atractivă, cu scopul de a-i converti. 

Ce spune Biblia?

1. Cercetarea este încurajată

Un exemplu celebru este cel al credincioșilor din Berea: „Cercetau Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă ce li se spunea este așa.” (Fapte 17:11). Acești oameni sunt lăudați tocmai pentru că nu au crezut orbește, ci au verificat.

2. Biblia cere discernământ

„Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.” (1 Tesaloniceni 5:21) A cerceta înseamnă a examina, a analiza, a testa. Iar pentru a face deosebire intre ce merita pastrat si ce trebuie lepadat, intre ce este bun si ce este rau avem nevoie de discernamant. Credinta biblica nu este credulitate.

3. Isus Însuși provoacă mintea și rațiunea

El pune întrebări, demontează false premise, cheamă la o gândire corectă. De exemplu:„De ce nu judecați voi înșivă ce este drept?” (Luca 12:57) Acesta nu este limbajul unei religii care interzice cercetarea!

4. Înțelepciunea este un mandat divin

Proverbele sunt, de la un capăt la altul, o chemare la învățătură, reflecție și aprofundare. „Să asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința, și cel priceput, și va căpăta iscusință.” (Proverbe 1:5)

Credința biblică

Biblia nu cere o credință fără gândire. Dimpotrivă:

• ne cheamă să-L iubim pe Dumnezeu „cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea” (Marcu 12:30).
• să dăm răspuns celor care întreabă: „Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă” (1 Petru 3:15).
• să verificăm învățăturile, profețiile, argumentele: „Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.” (1 Tesaloniceni 5:21)

Credința autentică nu este frică de întrebări, ci curajul de a merge până la captul lor.

Toma necredinciosul

În relatarea biblică, Toma refuzase să creadă mărturiile celorlalți apostoli fără o verificare personală. Ce face Isus? Se arată lui Toma si ii oferă dovezile fizice pe care acesta le ceruse. Isus nu îi spune: „Tomo, nu pune întrebări”, ci îi oferă exact ce a cerut.

Sensul corect al zicerii lui Isus este: Este binecuvântat cel care crede pe baza mărturiei demne de încredere (lui ii spusesera ceilalti ucenici ca Domnul a inviat), nu doar pe baza evidenței imediate. Biblia nu spune: „Ferice de cei ce nu cercetează.” ci: „Ferice de cei ce nu văd (fizic), dar cred pe baza adevărului revelat.”

Tocmai de aceea, cu doar doua versete mai jos, Ioan spune: „Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui” (Ioan 20:31).
Scrise – adică date pentru a fi examinate, studiate, verificate.

Pericolul

Este periculos sa consideram ca atitudinea „Crede si nu cerceta” este un principiu biblic pentru ca:

1. Transformă credința în superstiție.
2. Îi face pe oameni vulnerabili la manipulare.
3. Împiedică maturizarea spirituală.
4. Produce o imagine distorsionată despre Dumnezeu.
5. Respinge invitația pe care Dumnezeu o face: „Veniți totusi să ne judecăm” (Isaia 1:18).

Concluzie

Biblia cheamă la o credință vie, rațională, responsabilă, care își pune întrebări și caută adevărul. Dumnezeu nu se teme de întrebările noastre. O credință matură este una care cercetează, iar cercetarea autentică conduce la o credință mai profundă.

PS. Gasesti aici re-interpretari ale unor versete interpretate in general gresit.