Ciucurii veșmintelor

Să faci ciucuri la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli. Deuteronomul 22:12

Am auzit de multe ori ca scopul acestor ciucuri era sa-i deosebeasca pe evrei de ceilalti popoare. Cum ca, adica, de aceea trebuiau sa-si puna ciucuri la colturile hainelor pentru ca ceilalti sa vada ca ei sunt diferiti.

Intr-adevar, acest verset nu ne arata care era scopul lor. De fapt, el era doar o repetare pe scurt a legii data in Numeri, lege care arata si motivatia corecta pentru care trebuiau purtati:

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă, din neam în neam, un ciucure la colţurile veşmintelor lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor. Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie. Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniţi şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru. Numeri 15:38-40

Wow! Deci ciucurii nu erau pusi ca ceilalti sa se uite la ei si sa vada ca cel care-i poarta este diferit, ci ca cel care poata aceste haine cu ciuri sa se uite la ei! Rolul ciucurilor era ca sa-i aminteasca celui ce-i purta de poruncile Domnului.

Vei zice ca rezultatul era acelasi: implinind poruncile deveneau diferiti, se deosebeau ce ceilalti.

Este atat de importanta motivatia? Ce conteaza care era scopul cu care il purta cineva, daca rezultatul era acelasi? Ce daca il purta pentru a fi diferit sau il purta pentru ca asa a zis Domnul, iar asta il facea sa-si aminteasca de poruncile Lui si sa le implineasca si astfel era diferit?

Vreau sa observam care era adevartul scop: pazirea poruncilor, nu faptul de a fi diferit. A fi diferit era doar un efect al pazirii poruncilor, nu scopul in sine.

Doar intr-un loc se mai vorbeste in Scriptura despre acesti ciucuri. Isus ii mustra pe farisei pentru ca foloseau acesti ciucuri exact asa cum consideram noi ca ar fi trebuit folositi:

Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi. Matei 23:5

Este deci important scopul? Desigur ca da!

PS. Gasesti aici re-interpretari ale unor versete interpretate in general gresit.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.